Player FM - Internet Radio Done Right
Checked 2d ago
Aggiunto tre anni fa
Contenuto fornito da Casa Paleologu. Tutti i contenuti dei podcast, inclusi episodi, grafica e descrizioni dei podcast, vengono caricati e forniti direttamente da Casa Paleologu o dal partner della piattaforma podcast. Se ritieni che qualcuno stia utilizzando la tua opera protetta da copyright senza la tua autorizzazione, puoi seguire la procedura descritta qui https://it.player.fm/legal.
Player FM - App Podcast
Vai offline con l'app Player FM !
Vai offline con l'app Player FM !
Podcast che vale la pena ascoltare
SPONSORIZZATO
At the dawn of the social media era, Belle Gibson became a pioneering wellness influencer - telling the world how she beat cancer with an alternative diet. Her bestselling cookbook and online app provided her success, respect, and a connection to the cancer-battling influencer she admired the most. But a curious journalist with a sick wife began asking questions that even those closest to Belle began to wonder. Was the online star faking her cancer and fooling the world? Kaitlyn Dever stars in the Netflix hit series Apple Cider Vinegar . Inspired by true events, the dramatized story follows Belle’s journey from self-styled wellness thought leader to disgraced con artist. It also explores themes of hope and acceptance - and how far we’ll go to maintain it. In this episode of You Can't Make This Up, host Rebecca Lavoie interviews executive producer Samantha Strauss. SPOILER ALERT! If you haven't watched Apple Cider Vinegar yet, make sure to add it to your watch-list before listening on. Listen to more from Netflix Podcasts .…
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
Segna tutti come (non) riprodotti ...
Manage series 3370493
Contenuto fornito da Casa Paleologu. Tutti i contenuti dei podcast, inclusi episodi, grafica e descrizioni dei podcast, vengono caricati e forniti direttamente da Casa Paleologu o dal partner della piattaforma podcast. Se ritieni che qualcuno stia utilizzando la tua opera protetta da copyright senza la tua autorizzazione, puoi seguire la procedura descritta qui https://it.player.fm/legal.
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
…
continue reading
131 episodi
Segna tutti come (non) riprodotti ...
Manage series 3370493
Contenuto fornito da Casa Paleologu. Tutti i contenuti dei podcast, inclusi episodi, grafica e descrizioni dei podcast, vengono caricati e forniti direttamente da Casa Paleologu o dal partner della piattaforma podcast. Se ritieni che qualcuno stia utilizzando la tua opera protetta da copyright senza la tua autorizzazione, puoi seguire la procedura descritta qui https://it.player.fm/legal.
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
…
continue reading
131 episodi
Wszystkie odcinki
×Astăzi am discutat despre Voltaire, o figură centrală a secolului XVIII, cunoscut pentru prolificitatea sa literară și influența sa asupra contemporanilor. A trăit 84 de ani și a scris tragedii, romane filozofice, cărți de istorie și filozofie, având o corespondență vastă cu personalități importante ale vremii, inclusiv regi și împărați. Voltaire a fost influențat de experiența sa în Anglia, admirându-i pe Locke și Newton și adoptând o doctrină a moderației similară cu cea a lui Montesquieu. Relația sa cu Émilie de Châtelet a fost atât amoroasă, cât și intelectuală, deși au avut divergențe filozofice, mai ales în raport cu Leibniz, pe care Voltaire l-a satirizat în romanul „Candide”. „Candide” este o capodoperă literară, o odisee modernă care explorează ideea lui Leibniz că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Voltaire folosește aventurile lui Candide pentru a satiriza această doctrină, arătând absurditatea suferinței umane și natura problematică a universului și a oamenilor. Episodul din Eldorado subliniază natura umană vanitoasă și dorința de a fi superiori altora. Voltaire critică religia și superstițiile, fără a fi ateu, dorind să elimine acumulările nocive din tradiția religioasă. A fost implicat în cauze sociale, precum afacerea Calas, și a avut relații complexe cu figuri politice, inclusiv cu Fridrich al II-lea. Voltaire nu era un democrat, ci un monarhist care credea că cel mai bun lucru pentru societate este un rege destupat la minte. Admirația sa pentru Ludovic XIV-lea reflectă viziunea sa asupra unei monarhii iluminate. Deși a fost criticat și persecutat în Franța, Voltaire a rămas o figură influentă, recunoscută pentru spiritul său liber și criticile sale ascuțite la adresa fanatismului religios și a abuzurilor de putere. Este important să-l înțelegem pe Voltaire cu toate nuanțele sale, evitând o viziune simplistă asupra contribuțiilor sale intelectuale și culturale.…
Montesquieu este un autor fascinant, cunoscut pentru operele sale esențiale precum "Despre spiritul legilor" și "Scrisorile persane". În aceste lucrări, el explorează teme importante, cum ar fi cauzele creșterii și decăderii Imperiului Roman, oferind lecții istorice relevante pentru contemporaneitatea sa. Despotismul este un subiect central în scrierile sale, iar Montesquieu propune o clasificare inovatoare a regimurilor politice, bazată pe spiritul lor animator: virtutea pentru republici, onoarea pentru monarhii și frica pentru despotism. Această clasificare a influențat gândirea politică ulterioară, inclusiv reflecțiile asupra totalitarismului din secolul XX. Montesquieu a fost un monarhist moderat, crezând că republicile antice nu mai sunt posibile în lumea modernă din cauza dimensiunii statelor și a schimbării virtuților. Totuși, el a recunoscut potențialul confederațiilor de republici, o idee care a influențat dezbaterile din SUA la fondare. El a observat că Franța, deși puternică, nu a reușit să depășească Anglia, ceea ce l-a determinat să studieze regimul constituțional englez și să promoveze separarea puterilor în stat ca un antidot împotriva despotismului. Montesquieu a criticat tendințele absolutiste ale monarhiei franceze și a subliniat importanța toleranței și a pragmatismului în politică, inspirându-se din exemplul roman. El a fost preocupat de influența climatului și a geografiei asupra legilor și societăților, susținând că modelele politice trebuie adaptate contextului local. Montesquieu a lăsat o moștenire durabilă, influențând gânditori precum Hegel și jucând un rol crucial în dezvoltarea teoriei politice moderne.…
George Berkeley, episcop irlandez și filozof idealist, este cunoscut pentru teoria sa cunoscutăd drept de „idealism subiectiv”, exprimată prin fraza „esse est percipi” (a fi înseamnă a fi perceput). El contestă materialismul și dualismul lui Locke și Descartes, susținând că nu există materie independentă de percepția noastră. Berkeley crede că materialismul duce la scepticism și ateism, deoarece ne face să ne îndoim de simțurile noastre și de necesitatea existenței lui Dumnezeu. În schimb, el propune că toate lucrurile există doar în măsura în care sunt percepute de o minte, iar Dumnezeu este mintea supremă care percepe totul, asigurând continuitatea existenței obiectelor. Berkeley explică cum percepem lumea prin idei și percepții, fără a avea acces direct la lucruri materiale. El argumentează că nu putem demonstra că percepțiile noastre sunt cauzate de obiecte materiale, deoarece nu avem acces la acestea. În schimb, el sugerează că ideile sunt generate de voința divină, iar Dumnezeu asigură regularitatea și constanța lumii percepute. Această teorie elimină problema interacțiunii dintre minte și materie, oferind o soluție elegantă la dilemele filosofice ale vremii. Criticat și apreciat deopotrivă, Berkeley a influențat gânditori precum David Hume și a contribuit la dezvoltarea empirismului. Deși nu este ușor de acceptat, idealismul său subiectiv oferă o perspectivă fascinantă asupra naturii realității și a cunoașterii, demonstrând o intenție apologetică de a susține adevărul creștinismului. Astfel, Berkeley rămâne o referință importantă în filozofia modernă, alături de alți gânditori care au căutat să îmbine credința cu rațiunea.…
Astăzi discutăm despre Bernard de Mandeville, autorul „Fabulei albinelor", o lucrare adesea citată, dar rar citită. Mandeville, de origine franceză-olandeză, s-a stabilit în Anglia. S-a născut la Rotterdam și a fost influențat de Pierre Bayle, un alt hughenot. Bayle susținea că o societate bună poate fi formată din atei, iar Mandeville a preluat ideea că virtutea privată nu este esențială pentru funcționarea societății. A studiat la Leiden, unde a fost influențat de Descartes, dar a renunțat la unele dintre ideile acestuia, mai ales în ceea ce privește distincția dintre oameni și animale. Mandeville a fost un critic al aparențelor virtuoase și a scris despre egoism și iubirea de sine. A dezvoltat o distincție între self-love și self-liking, anticipând idei similare la Rousseau. În „Stupul Cârtitor", o primă variantă a „Fabulei albinelor", Mandeville ilustrează cum perfecțiunea morală ar duce la colaps economic. Societatea olandeză și engleză din acea vreme depindeau de consumul de produse de lux, iar Mandeville argumentează că viciile private contribuie la prosperitatea publică. Mandeville a fost și medic, scriind despre ipohondrie și isterie. A criticat doctrinele mercantiliste și a susținut că consumul intern este benefic pentru societate. A argumentat că o mare parte a societății ar trebui să rămână săracă pentru a asigura forța de muncă ieftină. Gândirea sa a influențat economiști precum David Hume și Adam Smith, deși aceștia l-au criticat. Mandeville a fost un pesimist în privința naturii umane, influențat de rigorismul moral calvinist. A susținut că ipocrizia este necesară pentru funcționarea societății. Ideile sale au fost controversate, dar au inspirat gânditori precum Darwin și Marx. Mandeville a respins ideea că natura umană este bună și a promovat organizarea spontană a societății pentru a anula viciile individuale.…
Jonathan Swift este un autor faimos, cunoscut mai ales pentru romanul său satiric și filozofic, „Călătoriile lui Gulliver". Acest roman, deși adesea perceput ca o poveste pentru copii, este de fapt o lucrare care explorează diverse aspecte ale societății europene din secolul XVIII. Fiecare dintre cele patru călătorii ale lui Gulliver abordează teme filozofice și sociale, cum ar fi credința într-o lume guvernată de știință, virtutea naturală și criticile aduse monarhiei absolutiste și colonialismului. Swift folosește aceste călătorii pentru a satiriza defectele societății și pentru a critica atât englezii, cât și irlandezii. Swift a avut o carieră politică și literară importantă, fiind implicat în cercuri literare de prestigiu, precum cel al lui Alexander Pope. Deși era prelat al Bisericii Anglicane, el a scris numeroase satire care dezvăluiau greșelile englezilor și apărau irlandezii, fără a-i idealiza. "Călătoriile lui Gulliver" au fost publicate pentru prima dată în 1726 și includ critici subtile la adresa politicii și societății contemporane. Swift a fost un critic al guvernului englez și al noii monarhii de Hanovra, preferând virtuțile antice în fața ambițiilor moderne. Opera lui Swift este amplă și complexă, incluzând și alte lucrări satirice precum „A Modest Proposal", care ironizează situația economică și socială a Irlandei printr-o propunere scandaloasă de canibalism. Aceste lucrări reflectă o perioadă de mare libertate a presei în Anglia, permițând dezvoltarea literaturii satirice și filozofice. Swift, alături de autori precum Daniel Defoe, a contribuit la dezbaterile de idei ale vremii, punând în discuție virtutea antică și criticând modernitatea. Această temă a virtuții antice versus modernitate va fi regăsită și la alți autori ai epocii luminilor, precum Montesquieu și Voltaire.…
Astăzi vorbim, în sfârșit, despre un român: Dimitrie Cantemir a fost o personalitate remarcabilă a secolului XVII-XVIII, cunoscut pentru contribuțiile sale în diverse domenii, de la politică la muzică și filozofie. A fost domnitor al Moldovei de două ori și a avut o carieră intelectuală notabilă în Rusia, fiind recunoscut în întreaga Europă. Cantemir a scris lucrări importante, cum ar fi „Descrierea Moldovei” și „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”, care au avut un impact semnificativ asupra cunoașterii acelor vremuri. În filozofie, el a fost influențat de neoplatonism, o alegere surprinzătoare într-o epocă dominată de neo-aristotelismul lui Coridaleu. Cantemir a fost un gânditor creștin, integrând teologia apofatică și mistică în lucrările sale filozofice, cum ar fi „Gâlceava înțeleptului cu lumea”. Această lucrare critică preocupările lumești și ambițiile deșarte, un subiect interesant având în vedere implicarea sa politică. „Istoria hieroglifică” este un text polemic despre corupția morală, evidențiind efectele negative ale ambiției și intrigii. Cantemir reușește să se distanțeze de propriul său rol politic, oferind o perspectivă critică asupra lumii în care trăia. Pe lângă activitatea sa literară și filozofică, Cantemir a fost un compozitor de muzică otomană, contribuind la dezvoltarea acestui gen muzical. Muzica sa reflectă influențele pitagoreice și platonice, fiind menită să armonizeze sufletul. În „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”, Cantemir oferă o analiză detaliată și filozofică a declinului imperiului, fiind considerat un precursor al studiilor otomane. Diagnosticul său asupra declinului otoman a fost corect, deși imperiul a mai rezistat încă două secole. Cantemir rămâne o figură de calibru european, cu o moștenire intelectuală și culturală impresionantă.…
Astăzi discutăm despre Pierre Bayle, un contemporan al lui Leibniz, cunoscut pentru contribuțiile sale în gândirea critică și precursor al enciclopedismului. Bayle, un pastor protestant, a fost influențat de contextul religios și politic al timpului său, fiind un critic al superstițiilor și al gândirii magice, cum se vede în lucrarea sa despre comete. Deși a fost un gânditor rațional, scopul său a fost să curețe creștinismul de influențe superstițioase, având o abordare apologetică. Bayle a susținut că o societate de atei poate fi virtuoasă, contrar opiniei lui John Locke, și a argumentat că moralitatea nu depinde strict de credință, ci de educație și obiceiuri. Bayle a fost un promotor al toleranței, scriind despre persecuțiile protestanților în Franța și criticând revocarea edictului de la Nantes de către Ludovic XIV. Deși nu a încurajat revolta împotriva autorităților, a evidențiat consecințele negative ale politicilor regale. Bayle a fost influențat de scepticismul lui Montaigne, ceea ce l-a făcut mai tolerant și deschis la idei diverse. Această atitudine se reflectă în „Dicționarul său critic”, unde include gânditori variati și folosește notele de subsol pentru a combate idei, păstrându-se departe de dogmatism. În concluzie, Pierre Bayle a fost un gânditor sceptic și rațional, care a influențat dezvoltarea gândirii critice și a enciclopedismului. El a promovat ideea că moralitatea poate exista independent de credința religioasă și a fost un avocat al toleranței religioase. Bayle a fost un precursor al iluminismului, contribuind la discuțiile despre religie, moralitate și cunoaștere, fiind apreciat pentru abordarea sa critică și ecumenică.…
Discutăm despre Leibniz, un geniu universal și un personaj fascinant, cunoscut pentru contribuțiile sale în filozofie, matematică și drept. Deși a publicat puțin în timpul vieții, opera sa a avut un impact semnificativ ulterior. Un aspect important al gândirii sale este dialogul cu alți filozofi, cum ar fi răspunsul său la Locke în „Noi eseuri despre înțelegerea omenească”. Leibniz a purtat o vastă corespondență, inclusiv cu Clarke, reprezentând o dezbatere indirectă cu Newton despre timp și spațiu, subiecte esențiale pentru Kant. Leibniz este cunoscut pentru principiile sale logice, cum ar fi principiul non-contradicției și principiul rațiunii suficiente, care susțin că totul are o cauză. El a căutat să sintetizeze cunoașterea umană și să găsească validitatea în diverse filozofii. Proiectul său ecumenic se reflectă și în încercările de a găsi punți între biserici și de a critica politica războinică a lui Ludovic XIV. Leibniz a propus o expediție comună împotriva Imperiului Otoman, reflectând viziunea sa de sinteză și ecumenism. În filozofia sa, Leibniz a dezvoltat teoria monadelor, substanțe individuale care reflectă întreaga lume într-o armonie prestabilită. Aceste monade sunt forțe active, iar universul său este unul dinamic. Teoria sa include și ideea de percepții mici, sub pragul conștienței, anticipând conceptul de inconștient. Leibniz a explorat tema răului și a providenței în „Teodiceea”, susținând că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, o idee satirizată de Voltaire. Gândirea sa influențează până la Bertrand Russell, fiind apreciată pentru contribuțiile în logică și teoria cunoașterii.…
Astăzi discutăm despre John Locke, un filozof important, contemporan și prieten cu Newton, influențat de acesta. Relația dintre filozofie și știință este evidentă în cazul lor. Locke este cunoscut pentru contribuțiile sale în filozofia cunoașterii, politică, educație și religie. În filozofia cunoașterii, Locke este un reprezentant al empirismului, susținând că mintea umană este o „tabula rasa”, iar cunoașterea provine din experiența senzorială. Această idee contrazice teoriile platonice ale ideilor înnăscute și a generat reacții din partea raționaliștilor, precum Leibniz și Descartes. Locke a dezvoltat și o teorie a identității personale bazată pe memorie, argumentând că memoria definește cine suntem. În educație, Locke a subliniat importanța formării caracterului și a virtuților, mai presus de acumularea de cunoștințe. Influențat de Aristotel, Locke a accentuat importanța obișnuinței cu virtutea și înțelepciunea practică. Idealul său educațional era formarea unui gentleman liberal, capabil să-și controleze impulsurile și să lupte pentru valorile în care crede. În filozofia politică, Locke a dezvoltat ideea contractului social, diferită de cea a lui Hobbes, concentrându-se pe protecția proprietății ca fundament al libertății. Locke a fost un clasic al liberalismului, subliniind importanța proprietății garantate prin lege. În scrisoarea sa despre toleranță, Locke a teoretizat separarea bisericii de stat, susținând că acestea trebuie să se ocupe de domenii diferite. Totuși, Locke nu a tolerat ateii și catolicii, considerându-i o amenințare pentru Anglia. Scrisoarea sa reflectă evenimentele politice și religioase ale timpului său, precum Revoluția Glorioasă și revocarea edictului de la Nantes.…
Isaac Newton este o figură monumentală în istoria științei, având un impact profund asupra filozofiei și viziunii asupra lumii. Alături de Copernic și Galilei, Newton a schimbat radical perspectiva modernă asupra universului. El face parte dintr-o generație extraordinară, contribuind la revoluția științifică prin lucrările sale fundamentale, cum ar fi „Principia Mathematica”. Newton a introdus o viziune matematizată și experimentală asupra lumii, influențând gânditori precum John Locke și Immanuel Kant. Deși cunoscut pentru legile mișcării și teoria gravitației, Newton a fost interesat și de alchimie și interpretarea Bibliei, ceea ce subliniază complexitatea personalității sale. În Anglia, Royal Society, fondată în 1660, a fost un mediu propice pentru dezvoltarea științei, diferit de Academia Franceză. Royal Society era mai democratică și orientată spre cercetare științifică, atrăgând personalități diverse precum Robert Boyle și Robert Hooke. Newton a fost influențat de acest mediu, iar lucrările sale au contribuit la revoluția științifică, care a pus accent pe experimente și observații. În ciuda rivalității cu Leibniz privind calculul infinitesimal, Newton a rămas o figură centrală în știință și filozofie, având o influență durabilă asupra gândirii moderne. Newton a adus un paradox în revoluția științifică, prin introducerea conceptului de acțiune la distanță, adică atracția gravitațională, într-o epocă ce căuta explicații mecaniste bazate pe contact direct. Această idee, deși medievală, a fost centrală în teoria sa științifică și a provocat căutări ulterioare pentru a înțelege mai bine gravitația, culminând cu teoriile lui Einstein. Revoluția științifică, magnifică și glorioasă, a fost marcată de acest paradox, demonstrând complexitatea și profunzimea schimbărilor aduse de Newton și contemporanii săi.…
Vorbind despre Spinoza, realizez cât de fascinant și provocator a fost în timpul său și continuă să fie chiar și acum. A scris lucrări ca „Tratatul Teologico-Politic” și „Etica” care, deși dense și complexe, rămân relevante pentru claritatea lor riguroasă. Prin ideile sale despre libertate și critica asupra rolului religiei în politică, Spinoza este văzut ca un precursor al iluminismului radical, redefinind conceptele de libertate și putere personală. Provenind dintr-o familie evreiască forțată să fugă din Portugalia, Spinoza a trăit la Amsterdam, unde a experimentat și toleranță și excludere. Excomunicarea din comunitatea evreiască nu l-a descurajat; dimpotrivă, a intensificat studiul filozofiei și al științelor moderne. Învățând de la gânditori precum Descartes, Spinoza și-a dezvoltat concepții originale, precum unicitatea minții și a trupului și echivalența dintre Dumnezeu și Natură. În sfera politică, Spinoza a promovat separarea teologiei de stat și a pledat pentru libertatea seculară. Deși nu a terminat tratatul său despre democrație, ideile sale continuă să influențeze dezbaterile contemporane. A refuzat posturi academice pentru independența sa intelectuală, iar prin asta, a rămas un punct de referință inevitabil pentru filozofia europeană și știința modernă.…
Astăzi discutăm despre Bossuet și Fénelon, doi episcopi influenți ai culturii franceze, cunoscuți pentru scrierile și conflictele lor. Fénelon este autorul "Aventurile lui Telemach," o carte extrem de populară, tradusă și citită mult timp. Aceasta explorează formarea unui conducător creștin, adaptând o temă homerică la valorile creștine. Fénelon devine un model pentru moralitate și autocontrol în aceste scrieri. De cealaltă parte, Bossuet, recunoscut ca unul dintre cei mai mari oratori creștini, este cunoscut pentru celebrările funerare și lucrările polemice. Printre acestea, se numără critici față de protestantism și scrieri despre politică inspirată din Sfânta Scriptură. În ciuda diferențelor, amândoi abordează teme de educație, etică și religioase, contribuind masiv la cultura intelectuală a vremii lor. Relația lor a fost marcată de controversa chietismului, care a subliniat diferențele lor ideologice și teologice. În timp ce Bossuet reprezenta autoritatea bisericească tradițională, Fénelon a fost văzut ca un inovator literar și spiritual. Ambii rămân, însă, figuri esențiale ale literaturii franceze, oferind lecții valoroase de oratorie, moralitate și conducere.…
Astăzi discutăm despre Gassendi și Malebranche, doi filozofi preoți influențați de Descartes. Gassendi, născut la sfârșitul secolului XVI, este cunoscut pentru criticile sale aduse lui Descartes și pentru combinația dintre epicurism și creștinism. El propune o cunoaștere bazată pe empirism și ridică întrebări despre identitatea personală și existența lui Dumnezeu, considerând că ideile noastre trebuie să aibă conținut empiric pentru a fi valide. În contrast, Malebranche, dintr-o generație ulterioară, este un adept pasionat al lui Descartes și dezvoltă ocazionalismul, o teorie conform căreia Dumnezeu este cauza tuturor evenimentelor din lume. Malebranche explică interacțiunea dintre suflet și trup prin intermediul intervenției divine continue, respectând legile naturale. Etica sa, influențată de Augustin, se centrează pe ordinea iubirii, îmbinând rațiunea cu dragostea pentru a ghida acțiunile umane. Atât Gassendi cât și Malebranche contribuie la diversitatea filozofică a secolului XVII, fiecare abordând provocările intelectuale ale timpului său într-o manieră distinctă. Malebranche combină raționamentul cartezian cu filozofia augustiniană, explorând teme teologice și etice, în timp ce Gassendi revitalizează epicurismul într-un context creștin și empiric.…
Discutăm azi despre François de La Rochefoucauld, un autor remarcabil de aforisme din secolul al XVII-lea, cunoscut în special pentru lucrarea sa, „Maximele”. La Rochefoucauld explorează tema amorului propriu, pe care o conectează cu doctrina jansenistă a păcatului original. El descrie amorul propriu ca fiind proteic, abil în a-și ascunde adevărata natură în diferite forme de comportament aparent virtuos, precum modestia sau devotamentul. Maximele sale sunt pline de observații tăioase și spirituale, ilustrând complexitatea naturii umane. În ciuda rolului său ca aristocrat și opozant al absolutismului monarhic, documentat prin participarea sa la Frondă, influența lui La Rochefoucauld în lumea literară este deosebită. Maximele, create inițial în cadrul unui cerc literar restrâns, relevă nu doar inteligență, ci și o profunzime expusă printr-o aparentă superficialitate. Opera sa literară este rezultatul unei reflexii asupra naturii umane și a unui pesimism voios, care recunoaște imperfecțiunile oamenilor fără a fi prea solemn sau moralizator. La Rochefoucauld navighează între religie și libertinaj intelectual, revelând un spirit liber și curajos. Maximele sale abordează și arta conversației, subliniind capacitatea rară de a asculta autentic. Din perspectiva lui, o conversație reușită nu trebuie să fie dominată de dorința de a impresiona prin cunoștințe, ci de dorința de a-l asculta sincer pe celălalt. El îmbină ironia cu reflecția existențială, creând aforisme care pun în lumină atât mândria, cât și fragilitatea umană.…
Balthasar Gracián este un autor ce aparține barocului spaniol apreciat pentru stilul său complex și pentru scrierile sale filozofice, greu de pătruns. A fost descoperit de mulți cititori prin influența unor gânditori ca Schopenhauer și Nietzsche, care au admirat capacitatea sa de a exprima înțelepciunea prin aforisme. Gracián este recunoscut, printre altele, pentru „Criticon", un roman de formare ce explorează etapele vieții în stilul romanelor elenistice, îmbinând filozofia și teologia într-o povestire inițiatică. Deși considerată dificil de parcurs pentru sensibilitățile moderne, opera sa este o introspecție asupra condiției umane și a naturii aparențelor. Unul dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este „Oracolul Manual", o colecție de aforisme ce pune accent pe diferența dintre realitate și aparențe, reflectând asupra modului de a naviga prin complexitatea vieții cu prudență și conștiință. Gracián examinează subtilitățile interacțiunilor umane, nu doar prin prisma credinței sale iezuitice, ci și ca un mijloc de a înțelege și manipula aparențele pentru a supraviețui într-o lume adesea înșelătoare. Temele lui includ prudența, conștiința și confruntarea inteligentă cu lumea, subliniind importanța manipulării aparențelor fără a pierde din vedere esența moralității și scopurile etice. Pe lângă opera filosofică, Gracián a scris și despre figurile politice ale vremii, cum ar fi „Eroul", o carte ce explorează icoane ale liderilor, cu un focus special pe Ferdinand de Aragon, văzut ca idealul politic. Apreciind un echilibru între rațiune și oracol, prezentat ca o sintagmă posibil contradictorie, Gracián combină arta disimulării cu o prudență ancorată în realitățile vremii sale. Scrierile sale ne îndeamnă să reflectăm asupra propriei noastre capacități de navigare între aparență și substanță, oferind o cheie de lectură asupra lumii care transcende timpul.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
John Milton a fost un poet remarcabil și un important actor politic în timpul Revoluției din Anglia. Deși a scris multe pamflete politice cu orientare republicană, opera sa de căpătâi rămâne „Paradisul pierdut". Această lucrare teologică explorează facerea lumii și căderea din grație a omului, dar nu este doar o simplă relatare a Genezei. Milton îmbină multiple tradiții și își propune să creeze un poem epic pentru Anglia, inspirat de marii poeți ai antichității precum Virgiliu și Homer. Milton a avut convingeri republicane ferme și a criticat vehement ideea de dominație bazată pe dreptul din naștere. În pamfletele sale, a pledat pentru libertate și a justificat acțiuni politice radicale, inclusiv regicidul. În ciuda convingerilor sale politice, „Paradisul pierdut" oferă o abordare complexă a autorității divine versus cea pământeană. Milton sugerează că monarhia divină este singura legitimă, orice altă formă fiind o uzurpare a rolului divin. După moartea lui Cromwell și disoluția protectoratului, Milton a avut dificultăți politice și personale, inclusiv orbirea. Totuși, a continuat să scrie, revenind la literatură cu opere ca „Paradisul regăsit" și "Samson Agonistes". Deși inițial optimist în privința capacității poporului englez de a trăi într-o republică stabilă, Milton a devenit în timp mai sceptic, comparând situația Angliei cu cea a Romei pre-imperiale. John Milton reprezintă un moment definitoriu în literatura engleză nu doar prin operele sale poetice, ci și prin implicarea sa în cauzele libertății și luptei împotriva opresiunii. De-a lungul vieții sale, și-a pus talentul în slujba credințelor sale, lăsând o moștenire literară și politică complexă și influentă.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 114: Grotius 16:32
Hugo Grotius a fost un important gânditor olandez din secolul XVII, considerat unul dintre fondatorii dreptului internațional. Opera sa esențială „Despre dreptul războiului și al păcii”, lucrare ce examinează conceptul de drept natural și fundamentele legii universale, dincolo de obiceiurile locale și autoritățile naționale. Grotius a fost un pionier în conceperea unei „legislații" care să guverneze relațiile dintre state, aducând o contribuție esențială filozofiei dreptului și eticii internaționale. În scrierile sale, Grotius explorează noțiunea de legi naturale, propunând că acestea există independent de voința umană și sunt accesibile prin rațiune. El argumentează că legile ar trebui să fie recunoscute universal, reflectând îmbinarea între egoismul și nevoia de a coexista social a indivizilor. Această bază rațională și etică devine esențială pentru validitatea și aplicarea dreptului internațional. Biografia lui Grotius este remarcabilă, marcată de realizări juridice și politice. Născut la Delft, a fost un tânăr prodigios, implicat politic alături de figuri cheie ale timpului. A supraviețuit întemnițării și unei evadări dramatice, lucru care i-a permis să continue munca juridică în exil. Experiențele sale personale și profesionale i-au modelat filosofia, ilustrând interdependența între drept, etică și politică. Grotius adoptă o perspectivă modernă asupra drepturilor, vedându-le ca proprietăți ale individului. Aceasta deschide drumul pentru dezvoltările ulterioare din drepturile omului și influențează gândirea despre suveranitate și relațiile internaționale. Inovațiile sale au inspirat filosofia politică modernă, deși el nu a definit clar inalienabilitatea drepturilor fundamentale, lucru abordat de gânditori ulteriori.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
Blaise Pascal a fost o figură extraordinar de complexă, cu o viață scurtă, dar plină de realizări în domenii variate precum matematica, fizica, filozofia și teologia. Deși a făcut progrese notabile în știință, cum ar fi demonstrarea existenței vidului și dezvoltarea teoriei probabilităților, opera sa literară, filozofică și teologică a avut un impact de durată. Texte precum „Cugetări," publicate postum și fragmentar, și „Scrisorile provinciale," care criticau iezuiții, ilustrează profunzimea gândirii sale și afilierea sa la jansenism, o formă de catolicism mai riguros. Jansenismul, influențat de teologi precum Jansenius, contrazicea practica mai laxă a iezuiților și propunea o interpretare mai riguroasă a catolicismului. Pascal, alături de familia sa, era strâns legat de mănăstirea de la Port-Royal, un centru al jansenismului în Franța. Gândirea sa, influențată de Sfântul Augustin, evidențiază precaritatea condiției umane și necesitatea harului divin pentru mântuire, abordând scepticismul față de rațiunea umană și limitările acesteia în a cunoaște adevărul absolut. În „Cugetări”, Pascal abordează dualitatea și limitările naturii umane, preocupat de ideea că nu putem înțelege pe deplin lumea sau menirea noastră fără referință la păcatul original. Celebrul său "pariu" nu este o demonstrație a existenței lui Dumnezeu, ci un apel pragmatic către nevoia de a căuta credința. Pascal susține că actul credinței este un dar divin, iar rațiunea ar trebui să recunoască limitele sale și să lase loc harului. Opera lui Pascal, inclusiv „Scrisorile Provinciale," critică inovațiile teologice ale iezuiților și aduce un portret intelectual și spiritual al unui catolic riguros și devotat. Deși diferit de apologii creștine anterioare, demersul lui Pascal este o nouă formă de apologetică, care subminează mândria umană și conturează o figură emblematică a gândirii creștine. În mod surprinzător, s-a discutat chiar despre canonizarea sa în Biserica Catolică.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
Descoperirea noilor continente în secolul XVI a revoluționat percepția spațială a lumii și a provocat o dezbatere profundă între filozofi, teologi și scriitori. Bartolomé de las Casas a fost un apărător fervent al drepturilor indigenilor din America de Sud, protestând împotriva abuzurilor comise de conchistatori și aducând în discuție ideea că toți oamenii, indiferent de originea lor, pot primi credința creștină. Las Casas a argumentat pentru convertirea prin persuasiune și nu prin forță și și-a schimbat convingerile despre sclavia africană, recunoscând greșeala de a propune importul de sclavi. Mateo Ricci, un iezuit celebru pentru misionarismul său în Asia, a ilustrat un alt aspect al contactului intercultural—cel al adaptării culturale. Ricci a încercat să adapteze mesajul creștin la contextul chinez, ajustându-se cultural și lingvistic. A învățat limba chineză și a adoptat stilul de viață al indigenilor, încercând să câștige influență în rândul elitei chineze. Eforturile sale au fost parte dintr-o strategie mai largă a iezuiților de a evangheliza Asia, o misiune care adesea a necesitat diluarea sau reinterpretarea doctrinelor pentru a fi acceptabile în contextul asiatic. Încercările lui Ricci și ale altor misionari iezuiți de a răspândi creștinismul în Asia nu au fost lipsite de provocări. În timp ce Europa colonială își extindea influența, iezuiții au trebuit să concureze cu protestanții și să facă față refuzului cultural impus de dinastia Ming, care căuta să limiteze influențele străine. Tensiunile au escaladat atunci când Biserica Catolică a încercat să controleze practicile misionarilor, dialogul dintre culturile occidentale și orientale jucând un rol complex în răspândirea creștinismului. Acești doi gânditori, Las Casas și Ricci, demonstrează impactul profund pe care descoperirea și contactul cu noile continente l-au avut asupra gândirii teologice și filozofice a vremii. Acțiunile lor reflectă începuturile unui dialog cultural global, unul plin de contradicții și adaptări, care a conturat viitoarele relații interculturale dintre Europa și restul lumii.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 111: Iezuiții 20:56
În acest episod explorăm istoria și influența Ordinului Iezuit, fondat de Ignațiu de Loyola în secolul XVI. Ordinul a apărut ca un răspuns al Bisericii Catolice la provocările emergente ale Reformei Protestante și la descoperirile geografice din acea perioadă. Ignațiu, inspirat de Devotio Moderna, a creat Societatea lui Isus, recunoscută oficial de Papa Paul al III-lea în 1540, un moment esențial pentru contrareformă. Pe lângă rolul său în evanghelizarea globală, ordinul a avut o contribuție semnificativă în educație și știință, înființând școli și facilitând progrese științifice prin rețeaua sa globală. Figuri notabile precum Francis Xavier și Petrus Canisius au extins influența iezuită în Asia și Europa, iar exercițiile spirituale de meditație și imaginație ale lui Ignațiu avut un rol important în dezvoltarea spiritualității catolice. Iezuiții au câștigat o reputație pentru cazuistica lor și au influențat dezbaterile filozofice și teologice ale timpului, punând accent pe rezolvarea dilemelor morale complexe. Totuși, natura internațională a ordinului a atras suspiciunea monarhiilor absolutiste care au văzut în iezuiți o amenințare „globalistă”, culminând cu desființarea temporară a ordinului în secolul XVIII.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
Am încheiat episodul anterior cu o discuție despre pasiunile sufletului, iar acum ne concentrăm pe Molière, considerat cel mai mare autor de comedii de caracter, a cărui operă literară are o dimensiune filozofică distinctă. El a scris mult, inclusiv farse, dar comediile de caracter rămân cele mai importante, având o componentă filozofică influențată, posibil, de Aristotel și epicurieni. Un exemplu notabil este „Mizantropul", o comedie subtilă în care personajul principal, Alcest, un om virtuos, se îndrăgostește de o femeie nepotrivită, Selimena. Aceasta explorează tema onestității extreme și ipocrizia, oferind o reflecție asupra virtuții și abilităților sociale. „Tartuffe" este un alt exemplu remarcabil de o actualitate extraordinară. Apariția unor astfel de personaje, împreună cu scandalurile generate de piesele lui Molière, subliniază abordarea sa filozofică menită să reformeze caracterele umane prin expunerea lor. În final, alte piese celebre precum „Avarul" și „Bolnavul Imaginar" reflectă tipologii umane universale, demonstrând actualitatea și relevanța operelor lui Molière. Mai mult, aceste piese au fost actualizate și reinterpretate în diferite contexte istorice, subliniind impostura și alte vicii umane permanente. ------------------- Casa Paleologu Website: https://paleologu.com/ro Facebook: https://www.facebook.com/casapaleologu Instagram: https://www.instagram.com/casa.paleol... Linkedin: https://www.linkedin.com/company/2831... Theodor Paleologu Facebook: https://www.facebook.com/TPaleologu Linkedin: https://www.linkedin.com/feed/ ------------------- Contact: cursuri@paleologu.com #filozofie #istorie #podcast ------------------------------------ (C) & (P) Fundatia Casa Paleologu Toate drepturile rezervate. (C) & (P) Fundatia Casa Paleologu All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 109: Descartes 14:56
Dacă ultima oară am vorbit despre Hobbes, astăzi ne concentrăm pe un alt mare filosof din secolul XVII, René Descartes. Descartes și Hobbes au fost contemporani și chiar au corespondat unul cu altul. Descartes este cunoscut pentru inovațiile sale majore în filosofie, începând cu „Discursul despre metodă." În această lucrare, Descartes propune o metodă nouă și infailibilă pentru cunoașterea naturii și, implicit, a omului și a lui Dumnezeu. Un alt aport semnificativ al lui Descartes este în matematică, unde a inventat geometria analitică, utilă în descrierea naturii. Descartes își bazează teoria pe conceptul de „îndoială hiperbolică,” unde totul este supus îndoielii pentru a găsi certitudinea absolută. El ajunge la concluzia că cel puțin faptul că se îndoiește dovedește existența unui agent gânditor („cogito, ergo sum” – gândesc, deci exist). De aici construiește o nouă filozofie bazată pe certitudini absolute, inclusiv ideea că Dumnezeu, fiind perfect, nu ne-ar înșela. Descartes introduce și celebrul „dualism cartezian,” care divide existența umană în două substanțe: „res extensa” (substanța extinsă) și „res cogitans” (substanța gânditoare). Această teorie ridică problema comunicării între cele două substanțe, pe care Descartes încearcă să o rezolve prin diverse metode, inclusiv prin conceptul glandei pineale, dar fără succes clar. El explorează și rolul pasiunilor umane, afirmând că acestea pot fi benefice dacă sunt bine controlate. În tratatul său despre pasiuni, Descartes identifică șase pasiuni primare care, combinate și direcționate corespunzător, pot influența pozitiv comportamentul uman. Această viziune reprezintă o reabilitare a pasiunilor, contrastând cu filosofia stoică, care considera pasiunile întotdeauna nocive.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
Discutăm astăzi despre Thomas Hobbes, un filozof englez, celebru pentru lucrările sale despre structura societății și stat. A trăit peste 90 de ani și a scris multe opere, cele mai cunoscute fiind „Leviatanul" și „De Cive". Traducerea lucrărilor lui Tucidide din greaca veche a influențat realismul politic al lui Hobbes. Hobbes a trăit în timpul Războiului Civil Englez, experiență care i-a format viziunea sceptică asupra stării de natură a omului. El a considerat războiul civil ca fiind extrem de distrugător și a căutat soluții pentru evitarea acestuia. „Leviatanul” este, în esență, o lucrare despre formarea statului pentru a scăpa de haosul și frica din starea de natură. Hobbes a avut o abordare științifică asupra politicii, influențată de știința timpului său. A descris structura statului plecând de la descompunerea în elemente simple, asemănător studiului unui obiect fizic. Statul este văzut ca un organism complex compus din cetățeni, fiecare cu rolul său în menținerea ordinii. Conceptul esențial la Hobbes este teoria contractului social. Starea de natură este o stare de frică și nesiguranță, iar statul apare pentru a proteja oamenii printr-un contract social. Hobbes a accentuat necesitatea unei autorități puternice pentru a menține pacea și a preveni conflictele interne. Hobbes a subliniat nevoia de stat ca remediu pentru starea naturală conflictuală a omului. Această abordare realistă și științifică a influențat profund gândirea politică ulterioară, punându-l pe Hobbes printre cei mai importanți filozofi politici ai modernității.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 107: Jean Bodin 15:21
Jean Bodin a fost un autor din secolul al XVI-lea puțin cunoscut, dar esențial pentru înțelegerea dezvoltării statului modern. El a scris „Les six livres de la République," un text fundamental pentru apariția statului modern. Bodin argumentează pentru separarea politicii de influența bisericii, creând un spațiu neutru din punct de vedere religios. Aceasta a fost un răspuns direct la războaiele civile religioase din Franța. Bodin susține suveranitatea absolută a statului și nevoia unei autorități supreme care să emită legi, fie că este vorba de un rege, o nobilime sau chiar de popor. El promovează ideea că un cetățean ar trebui să se supună legilor, mai degrabă decât să fie activ politic. În același timp, Bodin recunoaște importanța legii naturale și drepturilor fundamentale ale individului, prevenind astfel posibile abuzuri ale puterii suverane. În plus față de lucrările sale politice, Bodin a scris despre economie, demonologie și alte subiecte, arătând o înțelegere complexă a fenomenelor sociale și economice. În opinia sa, inflația era cauzată de factori de piață, cum ar fi cererea și oferta, ceea ce reprezintă o viziune modernă pentru timpul său. Deși mai puțin citit astăzi, munca sa a avut un impact major asupra teoriilor politice ulterioare, inclusiv asupra gândirii lui Thomas Hobbes.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 106: Corneille și Racine 19:03
Data trecută am discutat despre Shakespeare. Acum ne ocupăm de Corneille și Racine, mari autori de teatru din Franța. Desigur, vom face câteva detururi și va trebui să revenim la teme importante, dar așa e structura noastră. Racine a scris relativ puțin, dar piesele lui sunt capodopere. Corneille a scris mult mai mult, trăind într-o generație mai veche și având un ethos aristocratic. Corneille prezintă un conflict între datorie și pasiune, între iubirea de patrie și iubirea romantică, reflectat în piesele sale. În piesele cu temă romană, critică abuzul de putere. În celelalte piese, promovează virtuțile aristocratice: eroism, onoare, dăruirea de sine. Tranziția de la trupe ambulante la săli de teatru fixe, cum ar fi Hôtel de Bourgogne, schimbă valorile culturale și sociale în jurul teatrului. Racine are o influență greacă puternică și beneficiază de o educație de la janseniști. Piesele sale, precum Fedra, Ifigenia și Andromache, dialoghează evident cu operele lui Euripide. Racine este apreciat pentru finețea psihologică și splendoarea versurilor sale. Deși există o dezbatere între Corneille și Racin, amândoi sunt esențiali în istoria teatrului francez. Corneille și Racine, în ciuda diferențelor, sunt figuri centrale în literatura franceză. În timp ce Corneille prezintă un etos aristocratic, Racine este mai psihologic și influențat de gândirea jansenistă. Amândoi autori sunt valoroși și contribuie la înțelegerea tranzițiilor culturale și politice ale timpului lor.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 105: Shakespeare 18:47
Discutăm despre marele William Shakespeare, un contemporan al lui Bacon și unul dintre geniile literaturii universale. Dată fiind vastitatea și complexitatea operei lui Shakespeare, piesele depsre care am discutat reflectă strict preferințele noastre personale. Shakespeare nu doar că a folosit amplu influențele literare de la Plutarh la Montaigne, dar a inovat și prin interacțiunea directă cu publicul divers al teatrului său, reflecție a unui autor modern care studiază omul în profunzimea sa. Aceasta perioadă de efervescență teatrală, comparabilă cu teatrul din Grecia Antică, sugerează că în Anglia Renascentistă, teatrul a jucat un rol dinamic și influent, plasându-se între dinamica monarhiei și aristocrației și cea a burgheziei emergente. Această scenă variată a oferit un teren propice pentru inovație și exprimare artistică, făcând din Shakespeare o figură centrală a renașterii teatrale. Explorarea operelor shakespeariene, de la Macbeth la Regele Lear, ilustrează preferințele pentru universuri tematice presărate cu magie, trădare și tragism, în care caractere ca Lady Macbeth sau Macbeth însuși sunt mânate de forțe interne și externe către destinuri fatidice. Hamlet aduce în prim-plan complexitatea psihologică a personajelor și motivelor acestora. Hamlet, văzut ca o prudență sceptică în fața incertitudinilor vieții și a puterii, oferă o fereastră către introspecția și melancolia profundă care poate defini experiența umană.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 104: Francis Bacon 17:53
Discuția anterioară despre Galileo Galilei a pregătit terenul pentru explorarea Revoluției Științifice, iar acum ne concentrăm asupra lui Francis Bacon. Acesta a fost implicat într-un scandal de corupție în timpul mandatului său de cancelar sub domnia lui Iacob I în Anglia. Deși faimos în politica din timpul Elisabetei I, opera lui Bacon se distinge mai ales în filozofia științei, unde a abordat teoria cunoașterii și conceptul de utopie. Bacon a scris „Noua Atlantida”, o lucrare neterminată, dar care ilustrează viziunea sa despre o societate guvernată pe principii științifice. A pledat pentru cercetarea colectivă și a influențat organizarea științei moderne, idei ce au fost preluate ulterior de Royal Society din Anglia. Contribuția sa în acest domeniu a fost marcantă, schimbând modul în care știința este structurată și practicată. Filozofia lui Bacon privind cunoașterea a avut ca punct central eliminarea erorilor acumulate în tradiție și promovarea unei abordări empirice, axate pe observație și inducție. A identificat patru categorii de erori, denumite „idoli”, care includ prejudecățile speciei umane, distorsiunile individuale și erorile lingvistice, toate acestea distorsionând percepția realității. Prin acest demers, Bacon a pus bazele metodei științifice moderne, insistând pe importanța verificării riguroase a datelor în cercetare. Lucrarea lui Bacon nu se limitează doar la aspectele tehnice ale științei, ci propune și un scop etic și politic, sugerând că cunoașterea ar trebui să servească la îmbunătățirea virtuților umane, nu doar la acumularea de putere. Astfel, impactul său depășește cadrele filozofice, abordând dezvoltarea societății prin promovarea colaborării și integrității în procesul de cunoaștere. Bacon a lasat o amprentă profundă, influențând nu doar domeniul științific, ci și pe cel al dezvoltării umane.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 103: Galileo Galilei 16:27
Galileo Galilei a fost un om de știință italian care a adus contribuții esențiale în fizică, astronomie și metodologia științifică. Este cunoscut pentru utilizarea timpurie a telescopului pentru observații astronomice și pentru descoperirea suprafeței accidentate a Lunii, a celor patru sateliți mari ai lui Jupiter și a fazelor lui Venus, descoperiri care au susținut modelul heliocentric al sistemului solar propus de Copernic. Opiniile sale heliocentrice l-au pus în conflict cu Biserica Catolică, iar în 1633 a fost judecat de Inchiziție și condamnat la arest la domiciliu pentru susținerea și apărarea teoriei copernicane.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
Astăzi discutăm despre doi călugări dominicani: Giordano Bruno și Tommaso Campanella. Bruno a fost ars pe rug în 1600 la Roma, iar Campanella a petrecut mult timp în închisoare, acuzat de erezie și de rebeliune de către autoritățile spaniole din Napoli. În final, Campanella a găsit refugiu în Franța, unde cardinalul Richelieu i-a asigurat o retragere pașnică. Amândoi au avut probleme cu Inchiziția și sunt legați prin ideile lor revoluționare, promovând libertatea de gândire și de expresie. Giordano Bruno, primul cronologic, a dezvoltat o teorie filozofică originală, deși nu sistematică. Este comparat adesea cu Spinoza datorită ideilor sale despre infinitatea Universului și panteismul său. Bruno a respins tradițiile filosofice medievale și a fost influențat de ideile lui Copernic. Printre tezele sale controversate se numără metempsihoza și infinitatea Universului, ceea ce l-a adus în conflict cu biserica. Bruno a fost excomunicat atât de catolici, cât și de protestanți, demonstrând impactul radical al filosofiei sale asupra gânditorilor religioși ai vremii. Campanella este cel mai cunoscut pentru utopia sa, „Orașul Soarelui". Influențat de Platon și Thomas Morus, Campanella a propus un oraș ideal, bazat pe educație și egalitate. Însă, acesta includea și idei mai puțin luminoase, cum ar fi controlul asupra reproducerii prin eugenie. Campanella a adus în discuție teme despre puterea cunoașterii și rolul educației în societate, asemănându-se cu Bruno în susținerea libertății de gândire. A sprijinit curajos ideile lui Galilei, deși cu rezerve, subliniind importanța libertății intelectuale.…
E
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
![Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan podcast artwork](/static/images/64pixel.png)
1 EP 101: Cervantes 16:54
În acest episod, discutăm despre Miguel de Cervantes și opera sa majoră, Don Quijote. Cervantes ocupă un loc similar cu Rabelais în literatura franceză, dar se diferențiază prin contribuția sa la nașterea romanului modern. Dacă Rabelais este cunoscut pentru operele sale satirice, Cervantes creează ceva unic, parodiind romanele cavalerești medievale și introducând un nou tip de narațiune. Don Quijote se deosebește prin dinamismul interior al operei și prin evoluția personajului principal, spre deosebire de personajele statice din literatura medievală. Cervantes scrie într-un context cultural și politic unic, în timpul secolului de aur al Spaniei, marcat de mari figuri literare și artistice ca Tirso de Molina, Calderon și Velasquez. Viața lui Cervantes a fost una de contrast: tânăr, a participat la renumita bătălie de la Lepanto și a trăit sub Filip al II-lea, în perioada de apogeu a Spaniei. Ulterior, a avut o viață mai puțin glorioasă, confruntându-se cu dificultăți în carieră și chiar închisoare. Această dualitate a vieții sale se oglindește într-un fel în destinul romanului și în transformările prin care trece Don Quijote ca personaj. Don Quijote, influențat negativ de prea multe lecturi cavalerești, încearcă să revitalizeze un cod de onoare desfășurat într-o lume care nu-l mai recunoaște. Adesea batjocorit și înfruntând multe peripeții, Don Quijote descoperă că cei care râd de el sunt adesea mai ignoranți sau nemernici decât el însuși. Gesturile și noblețea sa cuceresc și înduioșează, ridicând întrebări profunde despre nebunie, idealism și adaptare. Tehnicile narative introduse de Cervantes includ utilizarea unui narator nesigur și relația complexă dintre cititorii primei părți a romanului și personajele din a doua parte. Prietenia dintre Don Quijote și Sancho Panza, cu dinamica lor în schimbare, constituie un element central. Aceasta nu doar că ilustrează complementaritatea dintre personaje diferite, dar și subliniază cum această inedită combinație înnobilează și transformă protagonistul secundar. Prin aceste inovații, Don Quijote de Cervantes a reconfigurat fundamental peisajul literaturii europene, marcând nașterea romanului modern.…
Benvenuto su Player FM!
Player FM ricerca sul web podcast di alta qualità che tu possa goderti adesso. È la migliore app di podcast e funziona su Android, iPhone e web. Registrati per sincronizzare le iscrizioni su tutti i tuoi dispositivi.